IV

Periplu liric

Editura S.C., Bucureşti, 2006, 84 p. 
(format 12/19 cm)
Un neastâmpăr recunoscut prin cartea sa autobiografică "O fată imposibilă" o face pe prozatoarea, poeta, pictoriţa Felicia Marinca să fie şi azi "imposibilă" dar şi neastâmpărată, la vârsta-i actuală.

După ce prin anii 70 a protestat împotriva imixtiunii politicului în cultură, spunând: "a început atacul împotriva culturii" şi cu autocritica făcută prin cunoscuta-i poezie: "Beliţi-mă, tovarăşi!", care i-a adus scoaterea de la "cultură" şi trimiterea "în producţie", astăzi trist ni se destăinuie: "tricotam pentru Fondul Plastic, ca să mă întreţin…" Acum recidivează protestând prin unele din aceste poezii, împotriva nedreptăţilor societăţii în tranziţie, vezi versurile: "Dimensiunea timp", "Se-nvârte Europa cu noi", "Noe şi corabia", "Protecţie", "Moda la stână".Continuare

Dimensiunea Timp

Editura Paideia, Bucureşti, 2007, 258 p. 
(format 14/20 cm) 
"Deşi, în bună regulă, ar fi trebuit s-o ştiu pe Felicia Marinca din momentul - ca să spunem aşa: mai solemn - al înscăunării ei în postul de redactor al Editurii de Stat pentru Literatură, amintirea mea confundă acest început al relaţiei (zis: oficiale) cu momentul culminant al unei excursii în Moldova, atât de frumos adusă din condei în capitolul intitulat "Evocări".
Lucrurile se petreceau într-o zonă pe care o cunoştea de minune, de vreme ce acolo i se depănase copilăria, într-o localitate pe care aveau să o cotropească apele Bistriţei, acumulate în spatele barajului de la Bicaz.
Continuare

Jurnal absurd (1953-1987)

Editura Punct, Bucureşti, 2001, 228 p. 
(format 10/19 cm)

Felicia Marinca scrie simplu, dezinvolt, sincer, cu seriozitatea şi uitarea de sine ale celui care crede în joc, în năstruşnicii copilăreşti, în ficţiune, în cartea plăsmuită/citită cu pasiune. În răpspăr cu „eticheta“ literară (în dublu sens!) ce-şi subordonează aproape invariabil particula „post-“. Jurnalul absurd se (auto)defineşte ca un roman „retro“, purificat de orgoliile estetismului, marcat de ambiţia coborârii în miezul vieţii banale, cotidiene şi, în subsidiar, ca un experiment psihologic – ca un voiaj verosimil (deloc „absurd“, cum anunţă titlul!), coerent şi mai ales nostalgic într-un paradis pierdut: copilăria lecturii:

„(...) scriitoarea Florica nu mai rămăsese măcar cu un exemplar din recenta ei carte. Şi cum era să rămână când i-a cerut-o şi portarul? (...) Şi aşa a rămas cu un exemplar jegos pe care face corecturi şi adăugiri. Exemplarul arată ca un maculator. Continuare

Lacrima incaşului
Editura Metropol, 1993, 106 p. 
(format 12/19 cm)
Cartea se constituie, parţial, din plachetele manuscris: DE-A BABA-NEOARBA, ZAR PE ŞASE, BANUL-MARCA şi PERIPLU (ultimele două cu un "stagiu" de 12 ani la Editura Eminescu). Parte din versuri au fost publicate în Franţa primind "GRAND PRIX de POESIE" (1974). Altele au fost publicate şi radiodifuzate înainte şi după Revoluţic. Şomeră 12 ani sub dictatură, Fclicia Marinca, scriitoare şi pictoriţă este membră titulare a Uniunii Scriitorilor din România şi membră activă a "Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa (SPAF)".

Continuare 

O fată imposibilă
Editura Albatros, Bucureşti, 1985, 286 p. 
 (format 13/19 cm)


În cel de-al II-lea volum al romanului "0 fată Imposibilă", Felicia Marinca înfăţişează existenţa Floricăi Rogin, personajul principal, în perioada studiilor universitare şi în anii maturităţii intelectuale şi profesionale.

Primul volum avea o desfăşurare cronologică, secţionată relativ rar de întoarceri în timp; volumul al II-lea are o structură mai complexă, fiind construit pe două planuri, distanţate: în timp prin câteva decenii.

Cel dintâi recreează viaţa unei studente la filosofie, în prima jumătate a deceniului dogmatic; cel de-al doilea reprezintă un plan al reflecţiei şi meditaţiei în plină contemporaneitate. Planurile curg paralel, dar de cele mai multe ori se intersectează în momentele de maximă tensiune emoţională, amândouă fiind unificate de personalitatea naratoarei. Continuare

Bună ziua, istorie
Editura Eminescu, Bucureşti, 1978, 104 p. 
(format 16/21 cm)

Istorie

S-au aprins felinarele florilor tîrzii.

Lumea coboară printre aştri, grăbită,

Se scurge istoria în pahare,

în săruturi.

Oţelul fierbe umbre de zei

şi rugina ajunge la os.

Fantome aleargă flămînde.

Nisipul se scurge prin urmele lor,

prin sîngele vîntului,

şi iarba se schimbă la faţă.

Flori roşii, flori albe

îmi mîngîie braţul

cu aripa lor.

decembrie 1947

Fiica lui Ianus,

Editura Albatros, București, 1975, 70 p. 
(format 12/22 cm)

Leagăn pe vînt

Pom fără rod mă legăn în vînt,

Salcie tristă-n oglindă de ape;

Bată-le vîntul pîn' la părmînt

Braţele goale n-au ce să scape...

Visul născut, în floare-a murit,

De veghe, acuma-i pustiul;

Lăsaţi-l să cînte, e noul venit!

- Ce cîntec ştie pustiul?

- Ştie abisul durerii aflate

În crengile mele uscate,

Ştie un mugur ce moare

Departe, departe de soare...

Ştie şi vaietul stelei ce cade

Ce cade-n tumult de cascade,

Ştie că-i steaua destinului meu

ce-n noapte şoaptele mereu:

- Pom fără rod mă legăn în vînt,

Salcie tristă-n adîncuri de ape;

Bată-le vîntul pîn-la pămint

Braţele goale n-au ce să scape...

Poveste neauzită

Editura Tinererului, Bucureşti, 1968, 108 p. 
(format 10/17 cm)

La schit

Era trecut de mult de amiază, şi dacă trece de amiază, în munţi noaptea vine pe nesimţite, aşa că Florica îşi iuţi pasul. Uitase pentru cîteva clipe noaptea petrecută. Dar începu să meargă repede, atît de repede, că aproape fugea. Daca va înnopta iarăşi, e greu să mai găsească un copac potrivit pentru odihnă. Ploaia devenise, din plăcută, sîtnjenitoare, bătea în faţă. Începu şi vîntul s-o încurajeze. Făcea ce voia. Venea în valuri, îi cădea ca un trăsnet pe creştet şi-i cobora pe frunte în jos, scăldîndu-i ochii; dacă deschidea gura, putea să bea în voie. Curgea de sus ca la potopul lui Noe. Pe culmea dezgolită se arătă un ţarc ce înconjura o claie mare de fîn. Florica tresări de fericire. Se trezi vorbind: "Aici se vede mînă de om... Continuare

Freamăt
Editura pentru Literatură, București, 1967, 88 p. 
(format 11/19 cm)

Printre multele moduri de-a înţelege şi de-a cultiva poezia două sînt cele mai des întîlnite; ele corespund la două mişcări fundamentale ale sufletului uman, mişcări deosebite prin sensul pe care îl au; unul este îndreptat către lumea exterioară, este într-o privinţă analog cu curiozitatea şi cu dorinţa de a cunoaşte; celălalt sens este îndreptat către adîncimile conştiinţei şi este de natura investigaţiei psihologice. De fapt, poezia se naşte din îmbinarea acestor două mişcări ale psihicului, dar caracterul deosebit al unei sensibilităţi poetice anumite îi dă preponderenţa uneia sau alteia din cele doua mişcări.

Poeziile Feliciei Marinca sînt dominate de prima mişcare, aceea a curiozităţii şi a dorinţei de participare la viaţa exterioară, la fenomenele lumii sensibile. Faptul acesta este dovedit, înainte de toate, de existenţa în poeziile sale a unui adînc sentiment al naturii.

Faptul este remarcabil în sine, fiindcă în poezia contentporană sentimentul naturii este rar întîlnit şi, chiar cînd apare, este amestecat şi tulbure. Continuare

Eva Curie, Marie Curie - o viaţă închinată ştiinţei, umanismului şi păcii (traducere din lb. franceză)
Editura Politică, Bucureşti, 1987, 401 p. 
(format 13/20 cm)

Adesea sîntem surprinşi că un roman oarecare, un "Love story" devine peste noapte un "best seller". Nu ne mirăm prea mult, pentru că asemenea cărţi sînt în măsură să impresioneze, să stoarcă lacrimi, să cunoască o popularitate excesivă.

Printre cărţile de gen, biografia rareori a ajuns să fie un "best seller". Cartea despre Marie Curie, apărută sub semnătura talentatei, reputatei sale fiice, Eve Curie este o asemenea excepţie. 0 excepţie pentru că nu este doar o biografie, şi cu atît mai puţin romanţată. Publicată în 1938, ea a cunoscut pînă acum o asemenea popularitate încît au fost necesare 350 de ediţii numai în limba franceză pentru a satisface cererea unui public dornic să cunoască viaţa acestei celebre savante a secolului nostru. Continuare





O variantă a baladei Călătoria fratelui mort (motivul Lenore) 
Revista "Limbă şi literatură", Nr.6, 1966 
(format 16/24)

În peisajul folcloric european, motivul Lenore (călatoria fratelui mort) ocupă un loc aparte şi deosebit de important. Motivul, a cărui vîrstă se pierde în negura veacurilor, a iscat nenumărate studii, discuţii, şi controverse aprinse. Fiind răspîndit pe o arie foarte întinsă, savanţi şi cercetători de pretutindeni, mînaţi de pasiunea ştiinţifică a studierii faptelor, şi-au spus cnvîntul asupra originii, vîrstei şi valorii lui. Opiniilor lor li s-au suprapus cu timpul teorii sau ipoteze noi şi nici astăzi nu putem spune că problema este cu totul clarificată. Independent de "patria" motivului şi de timpul în care el a apărut, nenumărate tipuri şi zeci de variante au îmbogăţit treptat acest motiv folcloric. Caracterul oral, precum şi marea lui valoare artistică i-au asigurat o tinereţe veşnică şi strălucitoare.Continuare


 Semne
 1967
(format 9/14)